Abstract:
Scopul lucrării de faţă este de a cumula informaţia privind activitatea ştiinţifică a corpului profesoral-didactic al facultăţii Zootehnie şi biotehnologii pe parcursul celor 40 ani de activitate şi a familiariza publicul larg de utilizatori despre publicaţiile profesorilor.Astfel bibliografia cuprinde peste 1300 publicaţii: materiale didactice, cicluri de prelegeri, elaborări metodice, materialele conferinţelor, articole din culegeri, reviste şi ziare în limbile română şi rusă. Indicele include deasemenea date bibliografice despre autoreferatele tezelor de doctor. Deoarece lucrarea de faţă încheie seria „Publicaţii ale cadrelor didactice şi ştiinţifice ale UASM, ţinem să le mulţumim tuturor celor care au contribuit la apariţia lucrărilor bibliografice: Administraţiei UASM, profesorilor, care ne-au susţinut şi au răspuns la apel, colegilor din alte biblioteci ale republicii.