Abstract:
Politica comercială reprezintă o adevărată politică externă comună a Uniunii Europene (UE). Pe plan internațional UE pune interesele producătorilor săi pe primul plan și extinde influența sa. Aceată înseamnă că în domeniul comercial, influența sa este măsurată prin prisma difuzarii bunurilor produse în UE și drepturilor, care constituie normele și standardele europene, în țările terțe. Acorduri sunt utilizate de către UE ca instrumente care răspund la provocările comerciale. Foarte des aceste acorduri sunt folosite în scopul pregătirei țărilor vecine pentru integrarea lor în Uniunea, sau a sprijini reforma economică și politică din țările în tranziție, deasemenea pentru a consolida relații politice, economice sau strategice cu aceste țări și să ofere asistență economică și financiară pentru fostele teritorii. În acest scop, o serie de acorduri de cooperare și de parteneriat (ACP) a fost semnată și adoptată de către țările din fosta URSS, din care Moldova a făcut parte anterior. Cu toate acestea, evoluția relațiilor comerciale dintre partenerii a ajuns la etapă cînd era necesar să fie găsită o nouă abordare a relațiilor dintre UE și Moldova în contextul globalizării și integrării regionale "mai profunde" în spațiul european. Politica europeană de vecinătate (PEV) și Parteneriatul Estic (PE) au condus la construirea unui cadru de relații contractuale euromoldovenești renovate și care vor fi aprofundate în viitor.